CUM AM CÎŞTIGAT PENTRU ŞCOALA MEA 10 000 DE EURO  

Posted by Natalia in

CU ACEASTĂ SCRISOARE DE INTENŢIE AM FOST SELECTAŢI DIN CELE 94 DE INSTITUŢII CARE DE ASEMENEA AU PARTICIPAT ÎN CONCURSUL NAŢIONAL PENTRU ŞCOLI "DACĂ AŞ AVEA 10 000 EURO"...

GIMNAZIUL IZBIŞTE
RAIONUL CRIULENI

Concursul naţional pentru şcoli
„Dacă ai avea 10 000 €”

Gimnaziul Izbişte din localitatea Izbişte, raionul Criuleni este amplasat în centrul satului, avînd o aşezare pitorească. Acum este o instituţie ce-şi are sediul într-o clădire-tip, construită după toate rigorile.
La începuturi situaţia era însă de altă natură. Începuturile învăţămîntului în localitate au avut la bază deschiderea unei clase pe lîngă lăcaşul sfînt pe la 1894, unde preotul paroh era şi profesorul elevilor de atunci. Prin anul 1935 au fost puse temeliile de construire a unei şcoli de 7 clase, iar pînă în anul 1947 a existat o şcoală primară.
Prima promoţie de elevi care au absolvit Şcoala de 7 clase a fost în anul 1950, apoi instituţia a primit titlul de Şcoală Medie de Cultură Generală, care a avut prima promoţie de absolvenţi în anul 1956.
Actualul edificiu al instituţiei a fost dat în exploatare la data de 15 ianuarie, 1973, primind la studii circa 900 de elevi, atît din localitate, cît şi din localităţile vecine: Cruglic, Hîrtopul Mare, Hîrtopul Mic, Ohrincea.
Statut de Şcoală Medie l-a avut pînă în anul 2004 cînd a absolvit şcoala ultima promoţie de elevi ce au făcut studiile 11 ani, lucru care a favorizat ca instituţia să fie reorganizată în gimnaziu.
Astăzi îşi fac studiile în gimnaziu 330 de elevi (de altfel numărul este mai mare ca în majoritatea liceelor din raion), aceştea sunt instruiţi de un corp profesoral în număr de 29. Sunt în instituţie 2 profesori cu grad didactic I, 9 profesori cu grad didactic II, trei cadre didactice sunt în curs de conferire a gradului II.
Instituţia are un bloc cu trei etaje, este dotată cu sală de festivităţi şi de sporturi, bibliotecă, punct medical, cantină (unde se alimentează 100 % din elevi), sală de calculatoare, ateliere şcolare (pentru băieţi cu posibilitatea de a lucra asupra prelucrării lemnului şi metalului), mai puţin este dotat cabinetul de menaj pentru fete.
Şcoala se manifestă la nivel raional şi republican prin performanţe deosebite în domeniului sportului. Printre învingători la lupte libere la nivel naţional sunt elevi ai instituţiei noastre, graţie antrenorilor şi suportului APL. De asemenea, putem remarca activitatea corului de copii „Îngeraşii”, care tind spre a lua denumirea de colectiv coral – model. Aceştia iau premiile mari la nivelul raionului Criuleni, se manifestă prin participări la diverse concerte, activităţi festive la nivel republican.
Alta este situaţia la capitolul reuşită şcolară. Nota medie a elevilor din gimnaziu este pe ultimele locuri în topul instituţiilor din raion. S-au încercat diverse strategii de a îmbunătăţi situaţia, dar totul se pare a fi în zadar (deşi se atestă mici progrese). Ne-am dori foarte mult să motivăm elevii spre a avea reuşite la studii, să-i convingem că fără cunoştinţe în viaţă este greu să te realizezi.
O problemă este atitudinea întregii localităţi faţă de şcoală. Este pierdută legătura şcolii cu părinţii elevilor care-şi fac studiile aici. Este foarte greu a asigura prezenţa 100 % la şedinţele de părinţi. Părinţii se pare că nici nu vor să reacţioneze la semnele de întrebare pe care le pune şcoala: Încotro mergem? Ce vrem de la generaţia tînără? Cine ne va asigura o bătrîneţe decentă?
Mi-aş dori foarte mult, ca manager şcolar (tînăr în funcţie şi tînăr ca vîrstă – 27 ani, de 2 ani în funcţie de director) să trezesc localitatea la viaţă, în ceea ce priveşte importanţa şcolii pentru fiecare copil. Să pot contribui la schimbarea sistemului de valori a cetăţenilor din localitate. Să nu pună accent pe bani (exploatînd copiii în munci agricole), dar să pună accent pe asigurarea unui viitor mai bun copiilor prin studii, prin îmbrăţişarea diferitor profesii.
Dacă aş avea 10 000€, i-aş utiliza pentru îmbogăţirea bibliotecii şcolare cu literatură în grafia latină (80% din fonduri continuă a fi în grafie chirilică), pentru a invita copii la lectură.
Aş dota cabinetul metodic cu literatură de specialitate pentru cadrele didactice, pentru ca acestea să fie la curent cu ultimele inovaţii din didactică (7 profesori sunt de vîrstă pensionară înaintată – 68, 74, 75 ani).
Aş insista pe organizarea unei Şcoli a Părinţilor, în care lunar să fie puse în discuţie probleme de educaţie cu care majoritatea dintre părinţi nu sunt la curent. Astfel am restabili relaţiile şcoală-părinţi, iar aceştia ar fi nişte aliaţi în educaţie, şcoala ar căpăta în viziunea lor importanţa de pe vremuri.
Aş crea un centru de zi, cu program de 2 ore, pentru acordarea ajutorului în instruire şi educaţie pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale, care sunt în număr de 27 în instituţie (17 la ciclul primar şi 10 la ciclul gimnazial). Aceştia ar putea beneficia de asistenţă în instruire la disciplinele de studiu, de management eficient al timpului liber, organizarea diverselor cercuri de interese, activităţi de relaţionare cu semenii, etc.
Aş edita un ziar şcolar, care să reflecte viaţa instituţiei în cele mai mici detalii. Acesta ar putea contribui de asemenea la stabilirea unei legături cu comunitatea.
Aş putea contribui la dotarea cabinetului de menaj cu materialele necesare ca acesta să funcţioneze normal, instrumentele necesare pentru sculptura în lemn. La aceste discipline sunt cadre didactice cu statut de „meşteri populari”, dar din lipsa materialelor necesare se limitează doar la realizarea anumitor lucrări.
Pentru toate lucrurile menţionate mai sus sunt realizate numeroase demersuri la APL, diverse încercări de a apela la sponsori, dar auzim, din păcate, aceleaşi răspunsuri: „Suntem în plină criză mondială, în care unii mor de foame, dar voi nu ştiu ce mai vreţi….” E trist, dar asta e realitatea. Nu ne rămîne decît să visăm şi să ne închipuim ce am face dacă am avea 10 000€.




P.S. Mulţumesc pentru răbdarea de a citi mesajul meu, în speranţa (dar speranţa moare ultima) la o ulterioară colaborare.

PROVOCARE...  

Posted by Natalia

AM FOST PROVOCATĂ DE CĂTRE CINEVA SĂ FAC STUDII DE MASTER ÎN "MANAGEMENT EDUCAŢIONAL". INIŢIAL AM STAT PE GÎNDURI.... SE MERITĂ OARE? AM TIMPUL SUFICIENT CA STUDIILE SĂ FIE CALITATIVE? VOI REUŞI, ŢINÎND CONT DE EXPERIENŢA SUMARĂ PE CARE O AM ÎN DOMENIU?
..... DAR SUNT DECISĂ... SĂ FAC FAŢĂ LUCRURILOR... SĂ MĂ GÎNDESC CĂ NIMIC NU ESTE ÎNTÎMPLĂTOR.... VOI GĂSI ŞI TIMP.... CU SIGURANŢĂ, SE MERITĂ.... VOI GĂSI RĂSPUNS LA MULTE DIN ÎNTREBĂRILE ŞI SITUAŢIILE DE CARE MĂ CIOCNESC ZILNIC.... ŞI, ÎN SFÎRŞIT, VREAU SĂ FIU UN PROFESIONIST ÎN DOMENIU....

AVANTE!!! PER ASPERA AD ASTRAM!!!

Un mesaj pentru absolvenţii gimnaziului - Promoţia 2011  

Posted by Natalia

Cu bani poţi cumpăra o casă,
Dar… nu un cămin.
Cu bani poţi cumpăra un pat,
Dar… nu somnul liniştit.
Cu bani poti cumpăra un ceas,
Dar… nu şi timpul ce se scurge.
Cu bani poţi cumpăra o carte,
Dar… niciodata cunoaşterea.
Cu bani poţi cumpăra poziţia socială,
Dar… nu şi respectul.
Cu bani poţi cumpăra medicamente,
Dar… nu sănătatea.
Cu bani poţi cumpăra o asigurare,
Dar… nu îţi poţi cumpăra viaţa.
Cu bani poţi cumpăra sex,
Dar nu poţi cumpăra dragoste...