„Există trei metode de a învăţa înţelepciunea: prima este prin reflecţie – metoda care este cea mai nobilă dintre toate; a doua este prin imitaţie – metoda cea mai facilă şi a treia este experienţa – metoda cea mai amară dintre toate”
Confucius

Ţinînd cont de înţelepciunea mesajului acestui citat, administraţia gimnaziului Izbişte, raionul Criuleni în parteneriat cu Jessica Kerbo, voluntar „Corpul Păcii”, care activează în aceiaşi instituţie, au decis să desfăşoare „Ziua orientării profesionale în gimnaziu”. Astfel elevii noştri au fost invitaţi să reflecte (să dea dovadă de nobleţe) la ceea ce le-ar place să devină în viaţa matură. Şi acest lucru să nu fie realizat prin „calea cea mai amară” – experienţa personală, dar, poate, prin imitaţie – „metoda cea mai uşoară”.

Tot mai mult astăzi se vehiculează ideea că elevii nu sunt interesaţi de profesiile considerate prestigioase adineauri, să zicem acum 2-3 decenii.
Dar oare face astăzi şcoala tot posibilul ca elevii noştri să aibă orientări sănătoase în ceea ce priveşte alegerea unei profesii? În afară de cîteva ore de dirigenţie şi un modul de „Orientare profesională” în cadrul orelor de educaţie tehnologică la clasa a IX-a, tradiţionala activitate extracurriculară „Întîlnirea cu absolvenţii” – şcoala astăzi oferă prea puţine posibilităţi de a familiariza elevii cu vasta lume a profesiilor. Practica ne demonstrează ca acestea sunt insuficiente. Prea puţini absolvenţi ai gimnaziului sunt ferm convinşi ce vor să fie în viitor.

Dacă e să ţinem cont de factorii care influenţează decizia de carieră cred că de cele mai multe ori absolvenţii se bazează pe: mituri – credinţe eronate despre o profesie sau pe ideile preconcepute despre o anumită ocupaţie, statutul unei persoane care prestează o anumită muncă. Foarte des părinţii sunt cei care determină ce vor fi copilul lor pe viitor, neţinînd cont de aptitudinile şi competenţele acestuia. În cele mai fericite cazuri părinţii sunt modele de carieră. Dar se mai întîmplă (mai ales în mediul rural) că părinţii nu pot da un asemenea exemplu, pentru că în condiţiile noastre social-economice este practic imposibil. O altă cauză ar fi lipsa acestora (plecarea peste hotare) sau neparticiparea la educarea copilului.
Specialiştii psihologi vorbesc despre un paradox al educaţiei vocaţionale – atunci cînd individul trebuie să-şi aleagă profesia – nu dispune de suficient discernămînt pentru a o alege în totală cunoştinţă de cauză, iar cînd discernămîntul este complet, uneori este prea tîrziu, întrucît individul se află în curs de specialitate sau într-o altă profesie, total diferită de aptitudinile şi vocaţia sa.

Astfel opţiunea unui tînăr pentru o anumită carieră fără nici un sprijin extern este un proces dificil, adesea asociat cu alegeri greşite, ezitări, abandon, amînare, şi toate acestea cu un serios impact asupra viitorului său profesional. Mulţi dintre noi avem cunoştinţe sau prieteni care au renunţat la o anumită facultate (specialitate) şi au început alta, pe motiv că nu este ceea ce îşi doresc. Acesta este cazul fericit. Cazul nefericit este atunci cînd rămîne în acea facultate (la insistenţele părinţilor sau pur şi simplu din comoditate) şi se pregăteşte pentru o meserie pe care nu o doreşte sau poate chiar o urăşte.
Ţînînd cont că tindem să devenim o şcoală prietenoasă copilului, în care să educăm şi să instruim personalităţi capabile de a se integra în societatea de mîine credem că alegerea profesiei trebuie să fie bazată, în primul rînd, pe autocunoaştere. Absolventul trebuie să-şi evalueze foarte bine capacităţile, aptitudinile, vocaţia şi să aibă stabilite nişte criterii foarte rigide de alegere a profesiei cu o eventuală creştere în carieră.
Pentru a acoperi golul la capitolul „Orientare profesională” - am invitat la o masă rotundă persoanele care au avut plăcerea să împărtăşească cîte ceva din experienţa de devenire în ceea ce sunt. Am considerat că elevii au nevoie de a vedea oameni concreţi ce practică profesii care i-ar interesa, să stea de vorbă pe îndelete cu aceştia, să le adreseze întrebări.
Cu multă amabilitate au dat curs pozitiv invitaţiei noastre şi au fost modele de succes profesional pentru elevii claselor a VII-a a IX-a persoanele: Ion Plămădeală, primarul localităţii, cel care a vorbit despre profesia de inginer-tehnolog în produse lactate şi cărnoase şi care a menţionat elevilor că, de facto, profesia de primar (de care elevii erau interesaţi mai tare) nu există în nomenclatorul profesiilor, aceasta fiind doar o funcţie ocupată temporar.
Nadejda Plăcintă, avînd nobila profesie de medic a reuşit să capteze atenţia elevilor şi să-i convingă, mai ales pe cei ce s-au interesat dacă nu îi este frică să fie medic, că frica de răni, boli şi de suferinţă se depăşeşte odată cu acumularea experienţei. Fiind întrebată ce-i place mai mult în această profesie, dînsa a menţionat că oamenii trataţi şi comunicarea cu pacienţii, indiferent de vîrsta acestora – o fac cel mai împlinit şi valoros om.
Alături de medic elevii au avut ocazia să facă cunoştinţă cu interesanta profesie de farmacist – reprezentată de doamna Angela Chetrean, o doamnă deosebită la care ori de cîte ori apelezi, întotdeauna are un remediu şi un sfat bun. Doamna a pus în evidenţă faptul că nu este de ajuns doar să ai cunoştinţele necesare în domeniu, dar este foarte important cum te comporţi cu oamenii. Mai presus de toate este atitudinea empatică şi sufletul mare în care se găseşte loc pentru fiecare care se adresează.

Profesia de zootehnician, deşi astăzi nu mai este atît de solicitată, a fost reprezentată de domnul Pavel Stănilă – om cu o bogată experienţă în acest domeniu. Ca răspuns la provocarea de ce a ales această profesie, dînsul a recunoscut că admira o persoană din localitate care era zootehnician. A împărtăşit elevilor că nu i-a fost uşor să facă studiile în domeniu, dar şi mai greu i-a fost cînd a început să activeze, însă vocaţia şi plăcerea de a munci le-au învins pe toate.
Subsemnata le-a descoperit elevilor ce înseamnă să fii profesor, ce calităţi trebuie să posede o persoană ca să devină un bun profesor. Cîtă pregătire necesită o lecţie pentru a captiva elevii la oră. Satisfacţia cea mai mare a unui profesor este atunci cînd aprinde în ochii discipolilor licărul dorinţei de afla cît mai multe lucruri, atunci cînd reuşeşte să-l motiveze ca acesta să tindă „cineva”.
Ne-a impresionat activismul de care au dat dovadă elevii şi ne-am dat seama că această activitate a fost una necesară pentru ei. Ne-a bucurat avalanşa de întrebări, pe alocuri provocatoare, pe care nu s-au sfiit să le adreseze invitaţilor. Întrebările de genul: „Aţi ştiut că veţi avea această profesie cînd eraţi la vîrsta noastră?; Care sunt lucrurile care nu vă plac în activitatea pe care o desfăşuraţi? Aveţi un şef? Ce vă satisface cel mai mult la serviciu: banii, concediile, colegii de lucru? – chiar i-au luat prin surprindere pe invitaţi.
Am încercat să evaluăm frontal activitatea noastră prin banala solicitare de a ridica mînuţele la întrebările: Cine vrea să devină profesor, medic, farmacist, inginer, zootehnician? Am rămas plăcut surprinşi că unii elevi s-au regăsit în profesiile prezentate la activitate. Or, mi-am dat seama cît de actuală este spusa lui Joseph Joubert – „Copiii au mai multă nevoie de exemple decît de critici”, iar profesorul trebuie să tindă a fi exemplu pentru discipolii săi şi, în plus, să le ofere posibilitatea de a face cunoştinţă cu alte personalităţi-model.