E toamna iar - iubirea îmi şopteşte...
Gîndul mă poartă spre trecut, mă-nnebuneşte
Cu deziluzii ample şi vise părăsite,
În amintiri golaşe aiurea rătăcite.
S-au încărcat frunzele cu lumină
Mirosind a culoare de foc şi rugină,
Se-amestecă văzduhul cu sunete fugare
De păsări şi de oameni pe ogoare.
Îmi inundai obrajii aprinşi
Cu sărutări mai dulci ca dulcele de rai,
Îmi căutai febril ochii deschişi
Şoptind cu glasul stins:...mai stai".
Acum te duci şi nu îmi laşi în zbor
Acele clipe de nesaţ
Cînd unul celuilalt ardeam în dor
Şi mă ţineai lipită de-al tău braţ.
Şi călătoare-n alte zări mai calde
Se duce dragostea de toamnă spre lumină.
Din tot ce-am ars doar dorul mă mai arde
Şi suferinţa mea îmi e rutina.
Mi-e drag de frunze, ploi şi vise,
Amurguri înnecate în azur,
De dimineţi mi-e drag, ucise
Sub al amiezii azuriu contur.
Mi-esti încă drag, iubite drag al meu,
Dragule drag, şi pămîntean şi zeu!
Vei rămînea mereu în gîndul meu
Dar nu mai pot, îmi este foarte greu.
This entry was posted
on суббота, 8 октября 2011 г.
at 10:06
and is filed under
Versuri din suflet
. You can follow any responses to this entry through the
comments feed
.
