Am pus într-o cutie veche mîngîierea ta
M-am străduit să aşez aici umbrele buzelor tale.
Mi-e greu, dar adaug privirea ta plină de dor.
Şi totuşi nu sunt liberă de tine... mai era ceva...
Iubirea pe care ţi-o port.
Mi-o smulg din suflet şi o aşez în cutie
Mîinile mele tremură pe capacul ei şi înlemnesc aşa.
Privirea mi-e aţintită pe durerea împietrită.
Aştept pentru ultima dată un semn...
Zornăitul telefonului, vocea ta,
mîinile tale pe umerii mei...
... nimic.
Încerc să-mi adun puterile şi strîng ceva din mine în vîrfurile degetelor.
E o ultima speranţă între ce a fost şi ce va fi.
Acum ori niciodată...
Inima trage cortina uitării,
iar degetele apasă într-un scrîşnet surd capacul cutiei.
Din mine se scurge toata minunea vieţii.
Încui cutia cu o lacrimă şi o privesc avid.
S-A SFÎRŞIT...
This entry was posted
on суббота, 22 октября 2011 г.
at 08:55
and is filed under
Versuri din suflet
. You can follow any responses to this entry through the
comments feed
.
Contributors
- Natalia
- Criuleni, Republica Moldova
- Sunt Natalia Lubaş-Verdeş - o persoană simplă, dar nu simplistă. Sunt capabilă să ajut o lume întreagă dacă are nevoie de ajutorul meu... Deschisă spre comunicare...